Ganduri de duminica si efemeritate

Ma gandeam in ultimele zile cat de mult ar putea schimba constientizarea efemeritatii, a faptului ca esti trecator prin existenta aceasta. Cat de mult ne-ar schimba viata! Toata perspectiva asupra vietii se schimba cand esti constient pana in ultima molecula de trecerea ta si a vietii tale. Fiecare actiune si orice comportament ar fi complet diferit. Si cea mai banala conversatie la telefon, cu cea mai buna prietena a ta ar suna complet diferit. Orice discutie s-ar transforma intr-o vorba de la suflet catre suflet. Vai cum ti s-ar mai schimba convorbirile familiale. Si cum n-ar mai conta nimic din orice gand material ori sentimental care te macina acum. O simpla plimbare te-ar face constient de toate minunatiile pamantului. Ai iubi si firul de iarba pe care il calci in picioare. L-ai calca cu dragoste! Caci asta iti ofera in primul rand trezirea la constientizarea vietii scurte care o ai... O inima plina de iubire. Ai vrea sa le arati tuturor celor care ti-au fost dragi, iti sunt dragi, sau iti vor fi dragi vreodata, cat de mult inseamna pentru tine. I-ai iubi din zori pana in noapte. Ai da drumul unui izvor de iubire, care n-ar mai seca niciodata! De ce uitam oare ceea ce e cel mai important? Singurul lucru cert din viata noastra il ignoram, si in aceasta ignoranta ne lasam condusi de invidie, de rautate, de mandrie proasta. Lasam ego-ul si orgoliul nostru sa-si faca de cap. De parca imaginea noastra ar mai conta dupa ce nu vom mai fi. In Troia lui Homer, Ahile zicea ca zeii sunt invidiosi pe oameni pentru ca sunt muritori , pentru ca fiecare clipa a noastra, ar putea fi ultima, iar acest fapt cu siguranta schimba fiecare traire sufleteasca. Asa ca hai sa ne reamintim acest lucru in fiecare mica actiune din viata noastra. Hai sa ne lasam macar pentru o vreme ego-ul deoparte si sa facem ce simtim ca vrem cu adevarat, hai sa ne ascultam inimile. Hai sa iubim tot, si sa aratam asta, schimbandu-i si la cel de langa noi vibratia sufletului. Hai sa realizam ca suntem calatori pentru o atat de scurta vreme in aceasta dimensiune, iar atunci cand va trebui sa plecam ne va parea rau pentru fiecare gest, cuvant si lucru pe care nu l-am facut din cauza mandriei. Hai sa fim oameni in adevaratul sens al cuvantului! Caci o vorba inteleapta din popor spune: "Sa fii om e lucru mare"!

Reflectiile mele la apusul soarelui

         Moartea este atat de sumbra si urata. Ii vezi chipul schimonosit doar cand intra in casa familiei tale, aproape de tine si de cei dragi tie, provocandu-le durere. Si totusi, in tot acest vartej negru, se intrevede o licarire de lumina. Ca in orice suferinta care te inalta pe un nivel mai inalt de constiinta. Caci acesta este rodul oricarei grele incercari. De a-ti ridica sufletul mai sus cu o treapta, de-a te apropia cu un pas mai mult de Dumnezeu. Uneori e nevoie sa cazi cat de jos poti in adancuri, doar pentru  te ridica cu mult mai sus decat te aflai inainte. Nu degeaba se spune ca trebuie sa treci prin focurile Iadului pentru a patrunde pe portile Raiului. E doar o metafora a Existentei, a trecerii prin viata pe acest Pamant, pentru a evolua. Iar licarirea aceia de lumina, in toata aceasta suferinta pricinuita de moartea unui suflet drag, te aduce mai aproape de familie. Te face sa te iubesti mai cu patos, sa o spui si sa o areti, sa-ti iei mama sa o tii strans la piept, asa cum nu ai mai tinut-o poate pana atunci. Da, moartea e urata, dar iata ca poate apropia oamenii care se iubesc, unul de altul, si ii face sa-si arunce carapacele in care traiau pana atunci, carapacele formate de-a lungul veacurilor din cauza societatii. 

         Mi-au trebuit mai mult de doua decenii sa inteleg ca cel mai important lucru lumesc in viata aceasta este familia. Am inteles atunci ca prietenii, relatiile, totul pleaca precum vine, azi esti tot universul cuiva, maine nu mai esti nimic. Ca daca azi si-ar petrece fiecare secunda din timpul lor cu tine, maine isi schimba cursul vietii si uita sa-ti dea o vorba de bine la vreme de anaghie. Am inteles atunci, stand si privind in jurul meu, ca toate prieteniile, toata fuga asta dupa oameni, toata bataia aceasta de cap pentru a-i impresiona, de a alerga de la o intalire la alta in oras, e doar o fuga de singuratate. Din frica de a nu ramane singur te lupti sa intreti relatii, din frica de singuratate, care e o frica a mortii. Desigur, Universul m-a rasplatit cu cateva prietenii sincere, unele mai lungi de un deceniu, pentru care ma simt recunoscatoare si binecuvantata totodata, pentru ca nimeni nu te poate asculta si vindeca sufleteste cu vorbe bune si alese ca un prieten adevarat.

         Iar apoi am descoperit solitudinea. Solitudinea care e o binecuvantare, din timp in timp. Singuratatea are ceva sumbru, e tristete, solitudinea e pace beatifica, e mijlocul prin care te dezvalui tu pe tine, eul tau frumos si divin iese la suprafata, "Cunoaste-te pe tine insuti", cum spune frontispiciul templului lui Apollo de la Delphi inca din antichitate. Solitudinea e intalnirea ta cu Dumnezeu. Si stand in solitudine, in mijlocul naturii, am invatat ca poti sa inveti atat de multe...

         Am invatat de la copac sa ma inclin odata cu vantul, nu sa-i stau impotriva, sa accept ceea ce-mi aduce viata in cale, fara sa mai lupt contra curentului si sa-mi pun intrebarea "de ce", pentru ca nimic nu e coincidenta si totul are un sens care iti va fi dezvaluit la momentul potrivit.

        Am invatat de la nor cum sa fiu libera, sa plutesc linistita prin Existenta, fara nici un tel, fara sa am un plan exact incotro ma indrept si unde ma voi duce, pentru ca totul sta in fericirea clipei de acum, in bucuria calatoriei in aceasta dimensiune si in ceea ce te invata si cum te transforma. Am invatat de la nor ca si daca ii vine aproape un nor negru aducator de ploaie, el poate sa-si continue drumul calm, intrepatruns de raze de soare, fara a se alatura furtunii. Am invatat de la cer ca oricati nori cu furtuna are in jur el ramane mereu linistit si senin, asteptand sa plece norii cei cenusii.

         Am invatat de la rau ca totul curge, ca totul se schimba, indiferent de cat de mult te lupti sa tii ceva in viata ta. Stateam, ma uitam si vedeam cum apa curge mereu, mereu, si cu toate acestea, ea exista mereu, fiind intotdeauna si in orice clipa una si aceiasi, fiind totusi in fiecare clipa o alta apa. Am invatat de la rau ca desi esti tot acelasi in esenta, te schimbi atat de mult in timp. Ca maine esti complet altul decat cel care care erai ieri. Si astfel am mai invatat ca binele si raul nu sunt delimitate exact, ci se intrepatrund, ca nu exista om bun si om rau, ca-n fiecare om rau exista un sfant si in fiecare om bun un hot. Iar oamenii isi vor forma propria lor realitate despre tine, care intr-o secunda se poate schimba, iar imaginile acestea doua n-au nici una vreo urma de adevar absolut. Am invatat de la rau ca timpul nu exista, ca raul este pretutindeni in acelasi timp, ca pentru el totul e prezentul, ceea ce e aici si acum, iar regetele trecutului si temerile viitorului nu-si au rostul. Am invatat de la rau ca nu trebuie sa iti para rau de greselile facute si nu trebuie sa ai regrete, pentru ca fiecare greseala, fiecare deviere de la cursul apei, te face sa realizezi anumite lucruri pentru a putea mai apoi sa curgi lin si drept. Am invatat de la rau ca e bine sa tinzi spre adancuri, sa te afunzi, sa cauti profunzimea. Caci adancindu-te in profunzimea ta vei da de liniste si pace, indiferent de valurile sortii de la suprafata. Am invatat de la stele ca trebuie doar sa ai rabdare, ca oricat ti-ar fi sufletul de greu, intotdeauna va veni o alta noapte, in care vei straluci din nou, mereu!

         Natura m-a invatat ca nimic nu e efemer, ca nimic ce e cu adevarat important nu trece, doar se schimba, nimic nu dispare, doar se transforma. De la toate am invatat ca iubirea este totul. Iar virtutile ei, rabdarea, smerenia, respectul, iertarea, recunostinta sunt cele mai de pret valori nemuritoare.

Trezeste-te din ignoranta!

    

           In fiecare zi sufletul meu imi striga disperat catre toti oamenii din lume, catre toate persoanele pe care le intalnesc la o cafea, pe strada sau la telefon. Sufletul meu le striga opriti-va, contemplati si apoi treziti-va din ignoranta in care traiti. Ma doare atat de tare sa vad atat de multa ignoranta, nepasare. Voi chiar nu observati toata minunatia care va inconjoara?! Voi nu va ridicati niciodata privirile inspre cer si soare cand va treziti dimineata din somn? Si niciodata n-ati simtit cata bucurie va face sa simtit acest ritual? Nu ati simtit niciodata miracolul acestei vieti, perfectiunea ei? Noi oamenii, suntem atat de prinsi in capcana realitatii din mintea noastra incat ignoram adevarata realitate, adevaratele lucruri importante din aceasta minune care se numeste viata. Suntem in fiecare zi suparati, gelosi, depresivi, furiosi pentru ca cineva ne-a criticat sau ne-a facut rau, poate pentru ca nu avem suficiente resurse financiare ori poate pentru ca suntem raniti din dragoste. Iar aceste emotii negative reprezinta toata viata noastra, nu mai avem timp pentru nimic altceva, ele ne ocupa mintea de la rasaritul soarelui si pana tarziu in noapte. Cum poti tu, omule, sa treci atat de ignorant pe langa un copac si sa nu observi ce comoara e langa tine, sa nu observi ca ai trecut pe langa o minune, o sculptura vie. Dar tu, poate, in mintea ta, te certi cu cineva, iar asta te orbeste. Invata, omule, sa-ti iubesti nu doar prietenii, parintii si partenerul. Invata sa iubesti tot ce te inconjoara si pe toata lumea, caci aceasta este cheia spre fericire. Uita-te la copac, admira-l si nu vei avea cum sa nu-l iubesti datorita perfectiunii si frumusetii lui. 

          De fiecare data cand am ocazia sa ma aflu in mijlocul naturii, stau, contemplu si ma minunez de toata creatia asta perfecta ce ma-nconjoara si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat inca o zi in care sa pot sa-mi scald ochii si sa-mi gasesc pacea sufleteasca cu asa o priveliste. Trebuie omule sa te bucuri doar pentru c-ai avut sansa sa traiesti asemenea clipe, si chiar daca n-ai mai face nimic in viata asta n-ar mai conta pentru ca ai trait relatia perfecta...cea a omului cu natura. Atunci ai fi fericit doar pentru ca ai mai avea o zi in care te poti incarca de fericirea pe care ti-o da adevarata ta casa.

          Trezeste-te omule, nu mai trai in ignoranta! Sufletul meu striga de atat de multe ori intr-o zi aceasta fraza, aproape tuturor oamenilor care-mi ies in cale. Toti traim intr-o nefericire continua pentru ca cineva ne-a vorbi de rau, pentru ca altcineva nu ne-a apreciat, pentru ca cel de langa noi nu ne-a oferit iubirea dupa care atat de mult tanjeam. Dar nu realizam ca toata fericirea si iubirea exista deja in noi,nu trebuie sa o primim de la nimeni. Noi singuri putem sa ne umplem fiinta de aceste simtaminte. Nu constientizam ca orice ar face o persoana din jurul nostru, sau orice lucru bun sau rau ni s-ar intampla nu are cum sa ne afecteze fiinta care se afla mai presus de corp si minte, care o putem simti uneori si care e nemuritaore. Fiinta noastra interioara este acolo, sezand si asteptand ca tu sa-ti dai seama de existenta ei!